IMPULSUL ACȚIUNILOR: DEFINIȚIE ȘI INDICATORI CHEIE

Impulsul în acțiuni se referă la rata la care prețul unei acțiuni crește sau scade. Este un fenomen de piață observat pe scară largă, bazat pe ideea că activele care au avut performanțe bune recent tind să continue să aibă performanțe bune pe termen scurt, în timp ce activele subperformante pot continua să rămână în urmă. Impulsul nu este doar un model psihologic; este susținut de dovezi empirice și a devenit unul dintre stilurile de investiții de bază utilizate de analiștii cantitativi și managerii de portofoliu.

Principiul este bazat pe finanțele comportamentale, unde turmarea investitorilor și prejudecățile de confirmare consolidează tendințele. Acțiunile care câștigă popularitate rapidă în rândul investitorilor, deoarece sunt în creștere, atrag cumpărători suplimentari, creând o creștere auto-împlinită. În schimb, acțiunile în declin continuă adesea să scadă pe măsură ce se dezvoltă sentimentul bearish. Acest model poate persista până când o schimbare majoră a fundamentelor sau a sentimentului inversează tendința.

Impulsul este strâns asociat cu analiza tehnică, unde datele anterioare despre prețuri și volum sunt utilizate pentru a prognoza mișcările viitoare. Este utilizat pe diverse perioade de timp, în funcție de obiectivele traderului sau investitorului - de la strategii pe termen scurt, cum ar fi tranzacționarea pe termen scurt, până la modele pe termen lung utilizate de administratorii de fonduri instituționale.

Există două mari tipuri de strategii de impuls:

• Impuls absolut: Această strategie analizează performanța anterioară a unei acțiuni individuale pentru a prognoza randamentele viitoare, comparând adesea nivelurile prețurilor pe diferite intervale de timp.
• Impuls relativ: Aceasta compară performanța unei acțiuni față de alte acțiuni sau un indice pentru a identifica puterea relativă. Investitorii folosesc acest lucru pentru a roti capitalul în sectoare sau active care depășesc performanțele concurenților.

Deși impulsul poate oferi oportunități profitabile, acesta prezintă riscuri. Tendințele se pot inversa rapid din cauza șocurilor externe, manipulării sau forțelor de revenire la medie. Participanții de succes combină de obicei impulsul cu controalele riscului, cum ar fi ordinele stop-loss sau diversificarea.

Impulsul acțiunilor este cuantificat folosind diverse metode matematice și analitice, cu mai mulți indicatori bine stabiliți în disciplinele tehnice și cantitative de investiții. Cea mai simplă formă de măsurare a impulsului se bazează pe modificarea prețului pe o perioadă definită, adesea denumită rată de modificare (ROC). Cu toate acestea, au evoluat mai multe instrumente și strategii pentru o evaluare nuanțată:

1. Rata de modificare (ROC)

ROC calculează modificarea procentuală a prețului acțiunilor pe un anumit interval de timp. Formula este:

ROC = [(Preț curent - Preț acum N perioade) / Preț acum N perioade] * 100

De exemplu, un ROC pe 12 luni compară prețul de astăzi cu cel de acum 12 luni. Un ROC pozitiv implică un impuls ascendent, iar unul negativ indică un impuls descendent.

2. Medii mobile

Investitorii în momentum folosesc adesea medii mobile simple (SMA) sau medii mobile exponențiale (EMA) pentru a identifica tendințele. O abordare comună este compararea mediilor mobile pe termen scurt cu cele pe termen lung, cum ar fi o medie mobilă de 50 de zile și una de 200 de zile. Atunci când media pe termen scurt depășește media pe termen lung (o „cruce de aur”), aceasta semnalează un potențial momentum ascendent.

3. Indicele de forță relativă (RSI)

RSI este un oscilator de momentum care măsoară viteza și schimbarea mișcărilor prețurilor pe o scară de la 0 la 100. Un RSI peste 70 indică de obicei condiții de supracumpărare, în timp ce un RSI sub 30 sugerează o stare de supravânzare. RSI ajută la identificarea potențialelor inversări în tendințele supraextinse.

4. Convergență Divergență Medie Mobilă (MACD)

Indicatorul MACD arată relația dintre două EMA (de obicei, EMA pe 12 zile și 26 de zile) și încorporează o linie de semnal (de obicei, EMA pe 9 zile a MACD-ului în sine). Când MACD depășește linia de semnal, sugerează un impuls ascendent; când scade sub ea, poate indica un impuls descendent.

5. Scorul Momentum (Modele Cantitative)

Investitorii instituționali și investitorii cantitativi calculează adesea un „scor de momentum” standardizat pentru acțiuni, încorporând mai mulți indicatori precum randamentele totale pe 3 luni, 6 luni și 12 luni. Scorurile sunt utilizate pentru a clasifica valorile mobiliare și a lua decizii de investiții bazate pe modele.

Aceste instrumente funcționează cel mai eficient atunci când sunt aliniate cu analiza volumului, contextul pieței sau alți indicatori de confirmare. Este important de menționat că majoritatea sunt retrospective și descriptive, nu predictive. Prin urmare, contextul și diligența suplimentară rămân esențiale.

Strategiile bazate pe impuls sunt utilizate pentru diverse tipuri de investitori și stiluri de tranzacționare, de la traderi individuali la fonduri instituționale mari. Iată cum este utilizat impulsul în practică și ce ar trebui să fie conștienți investitorii atunci când implementează astfel de strategii.

1. Construcția portofoliului

Administratorii de active pot valorifica impulsul prin alocarea de capital către sectoare sau acțiuni care depășesc performanța în cadrul S&P 500, FTSE 100 sau alți indici. Aceste decizii se bazează de obicei pe clasamentele de putere relativă. O metodă comună este înclinarea portofoliilor către performanții de impuls din decila superioară, reducând în același timp expunerea către decila inferioară.

2. Investiții factoriale

În finanțele instituționale, impulsul este clasificat ca un factor de capital propriu, alături de alții precum valoarea, dimensiunea sau calitatea. Cercetările academice, inclusiv studiile realizate de Fama și French, au confirmat că impulsul este o anomalie persistentă pe piețele de capital. Strategiile bazate pe factori urmăresc diversificarea expunerii și creșterea randamentelor.

3. Managementul riscului și Stop-Loss-urile

Din cauza riscului de inversări bruște ale trendului, mulți investitori axați pe momentum utilizează strategii de ieșire disciplinate. Nivelurile stop-loss, adesea bazate pe medii inferioare sau volatilitate, sunt încorporate pentru a conserva capitalul. Unii combină, de asemenea, momentumul cu filtre de volatilitate pentru a evita intrările în condiții instabile.

4. Rotația sectorială

Momentumul este esențial în strategiile smart beta și în modelele de rotație sectorială. Managerii de fonduri pot roti capitalul între clasele de active sau sectoare pe baza performanței recente a momentumului, adaptând expunerea în funcție de condițiile predominante ale pieței. Această abordare adaptivă urmărește să valorifice schimbarea sentimentului investitorilor.

5. Momentul pieței și tranzacționare tehnică

Traderii pe termen scurt utilizează frecvent indicatori de momentum pentru sincronizarea pieței. Oscilatorii precum RSI și indicele de momentum stochastic (SMI) ajută la deciziile de intrare și ieșire pe piețele cu mișcare rapidă. Cu toate acestea, dependența excesivă de indicatori fără semnale confirmatoare poate duce la intrări false, în special în medii instabile.

În ciuda atractivității sale, investițiile bazate pe momentum nu sunt infailibile. „Prăbușirile momentului” au avut loc de-a lungul timpului, în care acțiunile aflate la cotă mare își schimbă brusc direcția în masă. Acest lucru necesită diversificare, control dinamic al riscurilor și integrarea altor variabile fundamentale și macroeconomice în cadrele decizionale.

În concluzie, momentumul este un element esențial, dar complex, în cadrul piețelor financiare. O înțelegere corectă a instrumentelor, limitărilor și aplicațiilor sale permite investitorilor să navigheze pe piețe cu o perspectivă și o precizie mai mare.