EXPLICAȚI CORELAȚIA ȘI DE CE ESTE IMPORTANTĂ PE PIEȚE

Ce înseamnă corelația pe piețele financiare?

Corelația este o măsură statistică ce descrie gradul în care două valori mobiliare se mișcă una în raport cu cealaltă. În termeni financiari, este utilizată pentru a ajuta la diversificarea portofoliului și la gestionarea riscurilor. Coeficientul de corelație variază de la -1 la +1:

• +1: Corelație pozitivă perfectă — ambele active se mișcă în aceeași direcție și magnitudine.
• 0: Fără corelație — mișcările activelor nu au legătură.
• -1: Corelație negativă perfectă — un activ crește, celălalt scade în proporții egale.

De exemplu, acțiunile emise de companii din aceeași industrie prezintă adesea o corelație pozitivă ridicată datorită unor factori economici comuni. În schimb, clasele de active precum obligațiunile guvernamentale și acțiunile pot prezenta o corelație scăzută sau negativă, deoarece reacționează diferit la condițiile macroeconomice.

Cum se calculează corelația?

Corelația este de obicei calculată folosind date istorice privind randamentul. Investitorii și analiștii utilizează coeficientul de corelație Pearson, care examinează dependența liniară dintre două variabile. Pentru acest calcul statistic se utilizează instrumente și programe sofisticate precum Excel, Bloomberg Terminal sau limbaje de programare statistică precum R și Python.

De ce este dinamică corelația?

Corelațiile de piață nu sunt fixe. Ele pot evolua în funcție de ciclurile economice, evenimentele geopolitice, schimbările politicii monetare sau schimbările structurale din anumite industrii. De exemplu, în perioadele de stres financiar sau criză economică, corelațiile dintre clasele de active cresc adesea - un fenomen cunoscut sub numele de *defalcare a corelației*. Această convergență are loc pe măsură ce investitorii intră în panică în vânzarea unor dețineri diverse, ceea ce duce la o mișcare mai sincronă a activelor anterior necorelate.

Exemple de corelație în practică

Luați în considerare relația dintre acțiunile din sectorul tehnologic și indicii de piață mai largi, cum ar fi S&P 500. Un portofoliu care conține ambele este probabil să prezinte o corelație pozitivă ridicată, deoarece tehnologia este puternic ponderată în indice. Pe de altă parte, adăugarea de aur sau titluri de trezorerie protejate de inflație (TIPS) scade de obicei corelația generală a portofoliului datorită caracteristicilor lor defensive.

Limitările utilizării corelației

• Prejudecată istorică: Corelația se bazează pe date anterioare și este posibil să nu reflecte comportamentul viitor.
• Linearitate: Corelația Pearson surprinde doar relațiile liniare, omițând potențialele dinamici neliniare.
• Valori aberante: Valorile extreme pot distorsiona valorile metrice ale corelației, oferind un profil de risc înșelător.

În ciuda acestor limitări, corelația rămâne un instrument analitic central pentru investitori.

Importanța corelației în managementul portofoliului

Înțelegerea corelației este indispensabilă pentru construirea eficientă a portofoliului, atenuarea riscurilor și succesul investițiilor pe termen lung. Investitorii își propun să obțină un echilibru între risc și randament, iar corelația joacă un rol esențial în această ecuație.

Corelație și diversificare

Diversificarea este strategia de distribuire a investițiilor în diverse clase de active, sectoare sau regiuni geografice pentru a reduce riscul general al portofoliului. Principiul care stă la baza diversificării se bazează pe corelație. Prin combinarea activelor cu corelații scăzute sau negative, investitorii pot construi un portofoliu care tinde să fie mai puțin volatil și mai rezistent la șocurile pieței.

De exemplu, un portofoliu care cuprinde doar acțiuni tehnologice din SUA ar putea oferi randamente mari, dar ar purta și riscuri specifice sectorului. Includerea acțiunilor internaționale, a produselor cu venit fix și a mărfurilor poate reduce nivelul agregat de risc datorită modelelor de randament diferite între tipurile de active.

Teoria Modernă a Portofoliului (MPT)

Dezvoltată de Harry Markowitz în anii 1950, Teoria Modernă a Portofoliului subliniază beneficiile diversificării prin analiză cuantificabilă - corelația ocupă un loc important în acest cadru. Conform MPT, un portofoliu optim este unul care oferă randamentul maxim așteptat pentru un anumit nivel de risc, care poate fi atins prin combinarea activelor cu corelații scăzute.

Frontiera Eficientă: Aceasta este o reprezentare grafică a portofoliilor optime. Fiecare punct de pe curbă identifică cel mai bun randament posibil la un anumit nivel de risc. Includerea activelor care nu sunt perfect corelate între ele este cea care deplasează compoziția portofoliului către această frontieră.

Corelație și managementul riscului

Corelația este, de asemenea, esențială pentru evaluarea riscurilor sistemice și idiosincratice:

• Riscul sistemic se referă la riscul general de piață care afectează toate activele în grade diferite (de exemplu, crizele financiare).
• Riscul idiosincratic este specific activelor și poate fi adesea atenuat prin diversificare dacă activele nu sunt perfect corelate.

În perioadele de volatilitate crescută, activele despre care se presupune că oferă diversificare pot începe să se miște împreună din cauza comportamentului de turmă sau a crizei de lichiditate, reducându-le astfel rolul de protecție. Monitorizarea activă a corelației ajută la ajustarea pozițiilor în timp real pentru a menține profilul de risc dorit.

Corelația în investițiile alternative

Fondurile speculative, capitalul privat, imobiliarele și mărfurile au adesea caracteristici de corelație diferite în comparație cu acțiunile și obligațiunile tradiționale. Născută din practicile de investiții instituționale, adăugarea de alternative la un portofoliu poate îmbunătăți semnificativ diversificarea prin corelații scăzute sau chiar negative cu piețele publice.

Acest lucru a dus la crearea de strategii de alocare a activelor multiple și cadre de paritate a riscului, în care contribuția fiecărei clase de active la riscul total al portofoliului este echilibrată prin ponderări conștiente de corelație.

Utilizarea corelației pentru a ghida alocarea strategică a activelor

Corelația informează nu numai despre modul în care sunt construite portofoliile, ci și despre modul în care acestea sunt ajustate ca răspuns la condițiile de piață în schimbare. Alocarea strategică a activelor - distribuția pe termen lung a capitalului între clasele de active - și alocarea tactică a activelor - supraponderare sau subponderare pe termen scurt pe baza previziunilor - utilizează ambele corelația pentru luarea deciziilor.

Tehnici de alocare strategică

Investitorii instituționali, fondurile de pensii și fondurile de dotare construiesc portofolii care vizează obiective financiare pe termen lung. O considerație cheie în acest design este de a minimiza volatilitatea portofoliului prin includerea grupurilor de active corelate negativ sau slab. Prin evaluarea corelațiilor istorice și proiectate, aceștia pot alinia mixul de investiții cu apetitul pentru risc.

De exemplu, adăugarea de obligațiuni suverane la un portofoliu bazat pe acțiuni reduce sensibilitatea generală la fluctuațiile pieței datorită corelației lor tipice negative sau scăzute cu acțiunile. Provocarea constă în identificarea unor corelații stabile pe parcursul mai multor cicluri economice.

Factorii care influențează corelația

• Politica monetară: Modificările ratelor dobânzii pot schimba corelația obligațiuni-acțiuni de la negativă la pozitivă.
• Modificări ale prețurilor mărfurilor: Activele legate de petrol și alte mărfuri reacționează adesea în tandem, crescând corelația în timpul șocurilor de preț.
• Perioadele de criză: Corelația crește brusc pe măsură ce diverse active sunt lichidate simultan.

Monitorizarea acestor factori permite investitorilor să ajusteze ipotezele de corelații care ghidează tacticile de alocare.

Corelația și atribuirea performanței

Corelația nu numai că ajută la construirea portofoliilor - ci ajută și la înțelegerea performanței. Analiza atribuirii urmărește să identifice ce a determinat randamentele unui portofoliu în raport cu un indice de referință. Corelațiile mari cu un indice de referință sugerează randamente determinate de beta, în timp ce corelațiile scăzute pot indica alfa din strategiile active.

Înțelegerea acestor dinamici susține o mai bună selecție a managerilor și informează investitorii dacă randamentele se datorează tendințelor generale ale pieței sau selecției unice a activelor.

Analiza corelațiilor și scenariilor

În modelarea avansată a riscurilor, testele de scenarii și de stres implică ipoteze de corelație. Modul în care diferitele clase de active performează în condiții extreme este examinat folosind matrici de corelație ajustate. Acest lucru ajută la identificarea vulnerabilităților ascunse sau a concentrării excesive care ar putea să nu fie evidente în condiții normale de piață.

Pentru administratorii de avere și planificatorii financiari, aceasta înseamnă încorporarea corelației ca o metrică principală în strategiile de alocare dinamică. Acest lucru asigură că portofoliile clienților rămân aliniate atât cu randamentele țintă, cât și cu preferințele de risc în diferite medii de piață.

În concluzie, corelația influențează aproape fiecare aspect al investițiilor - de la potențialul de diversificare și evaluarea riscurilor până la alocarea activelor și evaluarea performanței. Ca atare, este un instrument indispensabil pentru oricine este implicat în construirea portofoliului și analiza financiară.