EXPLICAȚII DESPRE PRODUSELE DE INVESTIȚII ETC ȘI ETN

Înțelegerea ETC-urilor și ETN-urilor

Mărfurile tranzacționate la bursă (ETC-uri) și Notele tranzacționate la bursă (ETN-uri) sunt produse de investiții care se tranzacționează la bursă similar cu Fondurile tranzacționate la bursă (ETF-uri), dar cu diferențe semnificative în ceea ce privește structura subiacentă, profilul de risc și expunerea activelor.

Ce sunt ETC-urile?

ETC-urile sau Mărfurile tranzacționate la bursă sunt instrumente financiare care oferă investitorilor expunere la prețul unei mărfuri sau al unui coș de mărfuri. Spre deosebire de ETF-uri, care investesc de obicei într-un portofoliu diversificat de acțiuni sau obligațiuni, ETC-urile sunt structurate ca titluri de creanță care urmăresc performanța mărfurilor individuale, cum ar fi aurul, petrolul sau produsele agricole.

În Europa, ETC-urile sunt adesea înființate în cadrul UCITS (Organisme de plasament colectiv în valori mobiliare transferabile) sau în cadrul mai flexibil non-UCITS. Acestea sunt fie susținute fizic - păstrând marfa propriu-zisă în depozit - fie susținute sintetic folosind swap-uri și instrumente derivate pentru a reproduce randamentele.

Ce sunt ETN-urile?

ETN-urile, sau Notele Tranzacționate la Bursă, sunt obligațiuni negarantate emise de instituții financiare. În loc să dețină direct activul subiacent, ETN-urile promit să plătească randamentele unui anumit indice sau indice de referință, minus comisioanele. Deoarece ETN-urile sunt negarantate, performanța lor depinde în mare măsură de bonitatea băncii sau instituției emitente.

În mod obișnuit, ETN-urile sunt utilizate pentru a obține expunere pe piețe greu accesibile, strategii cu efect de levier sau inverse sau indici de referință de nișă în mărfuri, valute sau indici de volatilitate. Acestea oferă investitorilor oportunitatea de a accesa strategii complexe prin intermediul unui singur titlu de valoare listat.

Principalele diferențe dintre ETC-uri și ETN-uri

• Suport: ETC-urile pot fi garantate fizic, în timp ce ETN-urile sunt de obicei datorii negarantate.
• Riscul emitentului: ETN-urile prezintă riscul de credit al emitentului, în timp ce unele ETC-uri pot atenua acest risc prin colateralizare.
• Structura randamentului: ETC-urile urmăresc prețurile mărfurilor, adesea utilizând contracte futures sau active fizice. ETN-urile urmăresc indici.
• Scadentă: ETN-urile pot avea o dată de scadență stabilită. ETC-urile, în general, nu.
• Tratament fiscal: Implicațiile fiscale variază în funcție de jurisdicție și structură.

Popularitate și cazuri de utilizare

Atât ETC-urile, cât și ETN-urile sunt adoptate pe scară mai largă pe piețele europene, în special de către investitorii instituționali care caută o expunere țintită la active non-acțiuni. Investitorii individuali le pot considera, de asemenea, instrumente pentru diversificare sau speculație, deși trebuie să înțeleagă riscurile subiacente.

Elemente structurale ale ETC-urilor și ETN-urilor

Designul ETC-urilor și ETN-urilor influențează beneficiile și riscurile acestora. Înțelegerea nuanțelor construcției lor îi ajută pe investitori să ia decizii informate și să evalueze modul în care acestea se încadrează într-o strategie de portofoliu.

Detalii despre structura ETC-urilor

ETC-urile își propun să urmărească performanța unei anumite mărfuri și sunt de obicei structurate în unul din două moduri:

• ETC-uri susținute fizic: Acestea dețin mărfuri reale (cum ar fi lingouri de aur) în seifuri securizate. Fiecare acțiune ETC corespunde unei anumite cantități din marfa deținută fizic. Această structură oferă securitate și reduce riscul contrapartidei.
• ETC-uri sintetice: Acestea reproduc randamentele prin contracte derivate, de obicei swap-uri sau futures. Deși sunt mai ieftine și mai flexibile, ETC-urile sintetice introduc riscul de contraparte în funcție de solvabilitatea și strategia de hedging a furnizorului de swap-uri.

Detalii despre structura ETN

ETN-urile sunt emise de bănci sau instituții financiare și sunt, în esență, promisiuni de a plăti un randament bazat pe un activ de referință, cum ar fi un indice de piață sau performanța strategiei. Deoarece ETN-urile sunt datorii negarantate, nu există garanții care le susțin. În schimb, investitorii se bazează pe capacitatea emitentului de a rambursa.

Aspectele cheie ale ETN-urilor includ:

• Randamente legate de credit: Rambursarea depinde atât de indicele de referință, cât și de sănătatea financiară a emitentului.
• Avantaje de tranzacționare: Lichiditatea este de obicei ridicată, deoarece ETN-urile se tranzacționează pe bursele majore. Prețurile sunt relativ transparente și eficiente.
• Fără erori de urmărire: Spre deosebire de ETF-uri, care pot prezenta erori de urmărire din cauza administrării portofoliului, ETN-urile urmăresc cu precizie indicele de referință dacă sunt deținute până la scadență, presupunând că nu are loc niciun eveniment de credit.

Beneficiile ETC-urilor și ETN-urilor

Aceste instrumente permit investitorilor să:

• Acceseze piețe sau strategii specifice: Mărfuri, indici de volatilitate sau poziții cu efect de levier.
• Diversifice portofolii: Reducă dependența de acțiuni și obligațiuni.
• Tranzacționeze flexibil: Listarea pe bursele majore permite accesul facil în timpul orelor de piață.
• Minimizeze sarcina operațională: Nu este nevoie să se gestioneze rularea contractelor futures sau depozitarea fizică a mărfurilor.

Rolul emitentului și Responsabilități

Furnizorul ETC sau ETN este responsabil pentru gestionarea structurii produsului, a garanțiilor (dacă este cazul) și a provizionării de lichiditate. Emitenții reputați oferă, de asemenea, transparență în ceea ce privește comisioanele, expunerea la contrapartidă și indicatorii de performanță. Cu toate acestea, acest rol acordă o importanță sporită și diligenței necesare în selectarea produselor.

Examinarea riscului de credit și structural

Deși ETC-urile și ETN-urile oferă acces convenabil la strategii și active complexe, acestea nu vin lipsite de riscuri. Investitorii trebuie să evalueze temeinic riscurile de credit și structurale inerente acestor valori mobiliare înainte de a aloca capital.

Riscul de credit în ETN-uri

Deoarece ETN-urile sunt obligațiuni negarantate, cel mai semnificativ risc este potențiala neplată a emitentului. Dacă banca emitentă devine insolventă, investitorii își pot pierde o parte sau tot principalul, indiferent de performanța activului de referință. Ratingurile de credit ale emitentului pot oferi o indicație a bonității, dar acestea se pot schimba rapid în condițiile de piață care se deteriorează.

Criza financiară din 2008 a evidențiat acest risc, deoarece produsele legate de instituții precum Lehman Brothers au devenit lipsite de valoare după prăbușirea firmei. Este o reamintire puternică a faptului că nici măcar instituțiile proeminente nu sunt imune la evenimente de credit.

Riscul contrapartidei în ETC-urile sintetice

În ETC-urile sintetice, randamentele sunt livrate prin intermediul unui acord de swap cu o contraparte, adesea o instituție financiară mare. Dacă această contraparte nu își onorează contractul, ETC-ul se poate confrunta cu dificultăți în a-și îndeplini obiectivele de randament. Deși multe ETC-uri includ acorduri de garanție sau utilizează mai multe contrapartide, acest lucru nu elimină complet riscul.

Nivelurile ridicate de transparență și supraveghere de reglementare pot atenua aceste preocupări, dar investitorii ar trebui să evalueze în continuare:

• Ratingurile de credit ale contrapartidei
• Termenii și pragurile de garanție
• Limitele de expunere la swap-uri
• Diversificarea între furnizorii de swap-uri

Riscurile de piață și de lichiditate

Atât ETC-urile, cât și ETN-urile pot fi supuse volatilității prețurilor de piață, fără legătură cu activul subiacent. Factori precum volumele tranzacționate, spread-urile și sentimentul pieței pot determina prețurile să devieze de la valoarea activului net (VAN), în special în perioadele de stres.

Riscul de lichiditate prezintă, de asemenea, provocări. Deși aceste instrumente sunt listate la bursă, perioadele de turbulențe ale pieței pot îngreuna intrarea sau ieșirea din poziții fără a suporta concesii substanțiale de preț. Emitenții pot, de asemenea, suspenda creările sau răscumpărările, afectând și mai mult lichiditatea.

Riscul de reglementare

Modificările de reglementare - de exemplu, reclasificarea ETC-urilor pentru a intra sub incidența MiFID II sau restricțiile privind expunerea retail la instrumente derivate complexe - pot perturba accesibilitatea sau atractivitatea. Produsele domiciliate în jurisdicții diferite pot, de asemenea, să respecte standarde diferite de divulgare și protecție. Prin urmare, investitorii trebuie să fie informați cu privire la peisajele de reglementare în continuă evoluție.

Cele mai bune practici pentru gestionarea riscului

Pentru a naviga eficient prin aceste riscuri, investitorii ar trebui să adopte o abordare multilaterală:

• Diversificați expunerea emitentului: Evitați dependența excesivă de un singur emitent sau contraparte.
• Efectuați analiza creditului: Revizuiți situațiile financiare și ratingurile emitenților pentru a detecta deteriorarea.
• Înțelegeți termenii produsului: Citiți cu atenție prospectul, programul de comisioane și acordurile de garanție.
• Utilizați ordine limită: Atenuați riscurile de execuție în perioadele volatile.

În concluzie, deși ETC-urile și ETN-urile reprezintă instrumente utile pentru investitorii moderni, acestea nu sunt lipsite de riscuri. Echilibrarea atentă a expunerii și menținerea conștientizării complexităților structurale sunt esențiale pentru încorporarea eficientă într-un portofoliu diversificat.